Ei fac lumea: Un om pentru oameni: Nicolae Timiş

Valentina Gheorghe – Melcea

În urmă cu doar câteva luni, am poposit în biroul, elegant şi curat, al unuia dintre edilii din judeţul Hunedoara. Nu era pentru prima dată, dar atunci, timpul ne-a permis, şi mie şi dânsului, să zăbovim mai mult la o poveste. La finalul discuţiilor, am concluzionat de una singură: omul acesta este un om special!… şi mi-am urmat calea prin mulţime. De ce am tras eu această concluzie? Pentru că descoperisem alt om, decât cel pe care-l ştiam eu, pentru că am abordat tot felul de subiecte, de la cele lejere, pâna la cele mai pline de înţelesuri şi pentru că-şi spunea părerea în mod sincer, fără a bănui că într-o bună zi eu voi vorbi, referindu-mă la acea întâlnire. Având o agenţie de publicitate, m-am dus la dânsul, propunându-i câteva produse. Interesant este faptul că am ieşit de acolo după mai bine de două ore, fără să-l conving eu. Pentru unii, acest rezultat ar fi atras altă reacţie. Eu, însă, n-am regretat nici o clipă discuţile acelea, cu un om special.
Am discutat despre efectele presei într-o societate dominată de manipulare, despre ziarul pe care-l citeşte dimineaţa, la prima oră, despre oamenii pe care i-a întâlnit pe parcursul vieţii şi mai ales despre cei care i-au rămas în suflet din diverse motive, mi-a mai povestit despre cum a ajuns să facă politică şi despre cum a devenit primar.

Continue reading