Cultură: Zidire şi cimentare spirituală

Ioan Vlad

În organizarea Centrului Educativ “Copii şi tineri pentru Comunitatea Europeană” şi Redacţia revistei “Hunedoara Quality Magazin, Colegiul “Iancu de Hunedoara” (director – prof. dr. Dan Marinescu) a găzduit o inedită acţiune cultural educativă, intitulată “Zidire şi cimentare spirituală”.
Prof. Savina Popa a prezentat celor aproape 100 de elevi de la unitatea şcolară gazdă şi Şcolile generale 3 şi 5, cartea regretatului scriitor Valeriu Bârgău – trecut prea repede în nefiinţă şi intitulată “Generaţie şi creaţie”, iar prof. Delia Scurtu a supus atenţiei celor prezenţi revista H.Q.M., al cărei redactor şef este jurnalista Valentina Gheorghe Melcea.
Nu a lipsit prezentarea unor concluzii privind proiectul “Drepturile familiei şi copilului – exersare şi adaptare legislativă” – finanţat de Parlamentul României – Camera Deputaţilor, prin programul “Parteneriat cu societatea civilă”.
În finalul acţiunii s-au pus bazele Cercului de jurnalism “Valeriu Bârgău”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: