În aşteptarea Dragobetelui…

Prof. Ica Pop

Generoasă în sărbători, iarna nu se încheie odată cu tradiţionalele sărbători de iarna, ci îşi face simţită prezenţa prin afluenţa precipitaţiilor de tot felul, prin zilele geroase mângâiate de razele unui soare cu dinţi, sau prin vânturile puternice care nu mai contenesc, trezind nostalgia tuturor, după zilele calde şi însorite ale verii. Nu, nu vor veni curând aceste zile, sunt departe, departe… Aici aproape este luna februarie, cea mai scurtă lună a anului, dar cea mai friguroasă, însă nu lipsită de sărbători, tradiţii şi obiceiuri. În înţelepciunea omului de la ţară se ştie că în această lună corbul – acest Matusalem al păsărilor – îşi scoate puii. Coaja oului de corb, fiind foarte groasă, are nevoie de gerul zdravăn de afară pentru a o crăpa şi a putea ieşi puii.

Denumirea de Februarie vine de la Făurar sau Faur, acestea însemnând, încredinţa populară meşterul care făurea uneltele pentru agricultură. Este începutul pregătirilor pentru muncile agricole de primăvară. Oamenii satului se bucură, atunci când piţigoii ciripesc vesel deoarece ştiu că va fi o primăvară timpurie.
Dacă frigul nu-şi face simţită prezenţa în luna februarie prevesteşte un am mănos, deoarece grâul semănat de toamna încolţeşte sub zăpadă.
Prima zi din februarie începe cu o sărbătoare pentru toţi creştinii ortodocşi. În această zi de praznic, ţăranii îşi stropesc pomii şi viile cu agheasmă pentru ca acestea să fie ferite de stricăciunile insectelor dăunătoare. De asemenea pe data de 1 februarie este sărbătorit hramul zarzavagiilor ( toţi cei care cultivă şi vând zarzavaturi, în această zi nu lucrează, ci petrec şi dau de pomană celor nevoiaşi, având credinţa că în acest fel grădinile lor vor fi păzite de către divinitate, de toate relele).
Pe 2 februarie e rândul viticultorilor să-şi viziteze viile şi să taie câteva corzi de viţă stropindu-le cu vin ca să rodească.
Oamenii de la munte, numesc această zi „ziua ursului” , deoarece ursul iese în această zi din bârlog ca să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă nu îşi vede umbra, ursul îşi va părăsi bârlogul ceea ce înseamnă că mai avem o lună şi jumătate de iarnă. Dar nu fiţi trişti, dragii mei, claca şi şezătorile se fac, în orice seară după asfinţit, poveştile, zvonurile şi cântecele dăinuie încă în satul românesc, lângă soba încinsă de jar, pe care se rumenesc plăcintele cu brânză şi dovleac şi se mai fierbe câte o litră de vinars spre bucuria gazdelor şi a musafirilor.
În această perioadă sunt „Câşlegele” – zilele în care se pregătesc în taină logodne, se fac nunţi şi botezuri. Fetele pregătesc cu grijă şnururile mărţişoarelor ce urmează să fie prinse de crengile pomilor in luna ce va urma.
Peţitul fetelor este în toi!
În unele sate din ardeal, se fac jocuri cu măşti şi se pun „moşi” şi „babe” la cei care „au uitat” să se căsătorească. Acestea au o turnură satirică, îndemnând perechile la mariaj. Adesea răsună versuri ca acestea:

“Ai fată de măritat?
Că eu vin din altu sat
De mi-o dai, dă-mi-o amu,
De nu, nu mai vin altu.

M-am uitat într-o fântână
Şi-ţi văzui fata bătrână
Mă uitai în fundul apii
Zicea descântecul babii:

«Solovârv vărgat,
Dă-mi, Doamne, bărbat,
Fie orb, fie şchiop,
Numai să fie cu clop.

Şi părul prin clop să-i iasă
Numai să mă văd mireasă,
Fie cu paie-ncălţat,
Numai să fie bărbat.»

Uncheşule îmi dai fata mie?
Atunci dacă nu mi-o dai
Pune-o ciuhă în mălai

Şi nimeni nu se miră când nu-şi mai află poarta la locul ei, ci o găseşte pe malul apei sau la ieşirea din sat, pe câmp.
Toate aceste obiceiuri pregătesc Dragobetele – sărbătoarea dragostei şi a fertilităţii. Dragobetele este sărbătorit pe februarie, zi în care oamenii îşi aleg perechile ca să aibă parte de dragoste tot timpul anului. Păsările se împerechează şi îşi adună materiale pentru noile cuiburi.
Se spune că orice lucru început în această zi se va finaliza cu bine, aducând belşug şi sănătate. Şi cum să nu zâmbeşti când vezi mergând pe stradă perechi – perechi, oprindu-se să golească cu toată dragostea, tarabele încărcate de ghiocei… Şi eu vreau!
Iubire, iubire – eternă poveste…
(Va mai urma?) …