Sănătate: BOWTECH – Terapia Bowen în Hunedoara

Georgiana Valeria Giurgiu

Ne convingem cu toţii, pe zi ce trece de faptul că ducem o viaţă nesănătoasă. Doar încălzirea globală să fie de vină ? Nu, nu este doar ea de vină; noi suntem vinovaţii în primul rând, pentru că nu încercăm să ne organizăm stilul de viaţă şi ne otrăvim organismul cu tot felul de factori nocivi.

bowtech.gif

Stresul din sistem, care este pretutindeni, nu este nici pe departe cel mai de neglijat. Ne încolţeşte cu cerinţele lui exagerate, ne obligă să punem pe primul plan orice altceva, în afară de sănătatea noastră.
În fiecare zi vedem în jurul nostru oameni lipsiţi de strălucire şi care aproape că au uitat cum e să zâmbească. Chipurile îngândurate, preocupate tot timpul de ceva anume, uită de cele trei mese principale, ora de plimbare în aer curat şi cele opt ore de somn atât de necesare pentru regenerarea sistemului nervos. De aici pleacă tot soiul de probleme în organism, care de la o vreme nu mai putem să le ignorăm şi încep să căutam o ameliorare. Uneori tratamentele obişnuite, medicamentoase nu dau rezultatele aşteptate şi astfel căutam mereu-mereu ceva care să ne ajute să diminuăm sau să eliminăm total disconfortul apărut. Atunci descoperim şi apelam la specialişti în terapiile complementare.


Din dorinţa de a afla mai multe despre aceste terapii, am încercat să găsim pe cineva care să ne ajute să înţelegem ce înseamnă aceste tratamente terapeutice şi cum ne pot ele ajuta să redevenim sănătoşi şi plini de viaţă, aşa cum ar trebui să fim mereu; fără nici o problemă de sănătate!
Am ales să vorbim despre terapiile Bowtech, una dintre cele mai căutate terapii complementare şi astfel am apelat la specialista hunedoreancă în domeniu, Camelia Sava, care, alături de soţul ei Adrian Sava, practică de ceva timp terapiile Bowtech, pornind de la o simplă informaţie, continuând cu pasiunea pentru efectele ei curative, ajungând la performanţa de a practica împreună această metodă de vindecare. I-am adresat, aşadar câteva întrebări, pentru a intra în tainele bowtech-ului:

H.Q.M.: Cum aţi aflat de această terapie?
Camelia Sava: Prima dată am auzit despre această terapie de la doamna Alexandra Moşneaga (vestită terapeută din Bucureşti) dintr-o discuţie amicală

Ce v-a determinat să începeţi practicarea terapiei Bowtech?
Am fost curioşi să aflăm mai multe despre această tehnică şi am căutat informaţii despre ea pe Internet. Acolo am găsit declaraţiile persoanelor care au apelat la această tehnică şi care s-au simţit mult mai bine după aceea. Ne-am dat seama că tehnica Bowen reduce durata convalescenţei, indiferent cât de veche sau recentă este afecţiunea, aduce un plus de energie şi o stare generală de bine, şi este folositoare oricui, de la nou născuţi la persoane în vârstă. Am aflat astfel că poate aduce alinare femeilor însărcinate, atleţilor, persoanelor cu nevoi speciale şi că sunt afecţiuni care răspund foarte bine la terapia Bowtech, ca de exemplu migrene, dureri de cap, simptome asmatice şi bronşite, dureri de spate-sciatică, atacuri cerebrale, alergii de primăvară, probleme renale, oboseală acută şi cronică etc.. De asemenea mi-a mai plăcut că este o tehnică complementară şi nu exclude medicina tradiţională şi homeopatia, la cursul de terapie Bowtech, participând şi mulţi medici.

Ce este terapia Bowtech? În ce constă tratamentul Bowtech?
Bowtech este o tehnică holistică, ea lucrează în principal prin sistemul nervos atât asupra sistemului osos, cât şi la nivel muscular .Tratamentul Bowen efectiv constă într-un număr de mişcări delicate, efectuate cu degetele asupra muşchilor şi ţesuturilor articulare, care transmit mesaje în interiorul corpului, mesaje de reactivare a memoriei celulare, a unei stări ideale, de relaxare şi echilibru.

De câte şedinţe de terapie ar avea nevoie un pacient pentru a scăpa de probleme sau măcar să-şi amelioreze starea de sănătate?
Practica mi-a dovedit că rezultatele pot fi remarcabile chiar de la prima şedinţă de tratament, deoarece corpul începe procesul de auto-vindecare, în propriul său ritm.

Dezvăluiţi-ne câteva exemple din experienţa dumneavoastră ca terapeut al tehnicii Bowtech.
– Diagnostic de scolioză în 2005 (14 ani). A făcut gimnastică medicală, dar radiografiile nu arătau nici o îmbunătăţire. La începutul anului 2007 a început şedinţe cu tehnica Bowtech, iar acum radiografia arată o coloană dreaptă.
– Alergie la muşcături de insecte (66 ani). Deşi a luat medicaţia corespunzătoare, zona unde erau muşcăturile rămânea în continuare foarte umflată şi cu senzaţie puternică de mâncărime. A recurs la tehnica Bowtech seara, iar până dimineaţa, zona s-a dezumflat şi starea de mâncărime s-a diminuat considerabil.
– Genunchi, glezne dureroase din cauza reumatismului mai ales la schimbările vremii (65 ani). După mai multe şedinţe, mersul, urcatul şi coborâtul scărilor s-a îmbunătăţit considerabil şi la un moment dat vremea nu a mai avut efectul pe care îl avea înainte asupra picioarelor. A trecut mai bine de jumătate de an de când n-a mai făcut terapie Bowtech, iar starea de bine se menţine, picioarele rămânând în continuare nedureroase.
– Sindromul Down (22 ani). În cinci şedinţe s-a constatat o integrare mai bună în plan social, dispariţia durerilor reumatice de la nivelul încheieturilor şi o îmbunătăţire a sistemului imunitar.
– Chisturi ovariene (34 ani). Diagnosticate şi tratate alopat, au crescut în trei luni de zile deşi se lua tratament alopat, după trei şedinţe de Bowtech chisturile au dispărut.
– Tetrapareză spastică la o fetiţă de 5 ani şi jumătate. După un set de 20 şedinţe de tratament Bowtech, fetiţa a început să se târască, să-şi menţină capul ridicat cu un tonus mai bun al corpului. Convulsiile care apăreau de 3 sau 4 ori pe zi înaintea tratamentului au dispărut, iar în acest interval fetiţa nu a mai răcit deloc, a luat în greutate 2,5 kg şi este mult mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul ei şi comunică mai bine decât înainte.
Sperăm că v-am convins de beneficiile Bowtech, cu informaţiile şi exemplele obţinute de la terapeutul Camelia Sava şi că veţi apela cu încredere la şedinţele sale de terapie.
Aşteptăm părerile dumneavoastră despre articol şi sugestiile, pe adresa http://www.giahqm.wordpress.com sau la numerele de telefon: 0730-556351 şi 0720-066888.

Advertisements

3 Responses

  1. Am dori sa aflam datele de contact ale doamnei terapeut.

  2. Am sunat la ambele numare de telefon si nu reusesc sa vorbesc cu d-na terapeut. Va rog sa imi indicati alte numare de telefon la care sa pot vorbi. Multumesc

  3. Buna ziua!!

    Pentru cei interesati de aceasta terpaie va las un nr de tel 0766341725 – terapeut Sanda Maria Drobeta Turnu Severin Mehedinti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: