A apărut numărul 2

Coperta nr. 02 HQM

Click pe imagine pentru a mări

Ei fac lumea: Un om pentru oameni: Nicolae Timiş

Valentina Gheorghe – Melcea

În urmă cu doar câteva luni, am poposit în biroul, elegant şi curat, al unuia dintre edilii din judeţul Hunedoara. Nu era pentru prima dată, dar atunci, timpul ne-a permis, şi mie şi dânsului, să zăbovim mai mult la o poveste. La finalul discuţiilor, am concluzionat de una singură: omul acesta este un om special!… şi mi-am urmat calea prin mulţime. De ce am tras eu această concluzie? Pentru că descoperisem alt om, decât cel pe care-l ştiam eu, pentru că am abordat tot felul de subiecte, de la cele lejere, pâna la cele mai pline de înţelesuri şi pentru că-şi spunea părerea în mod sincer, fără a bănui că într-o bună zi eu voi vorbi, referindu-mă la acea întâlnire. Având o agenţie de publicitate, m-am dus la dânsul, propunându-i câteva produse. Interesant este faptul că am ieşit de acolo după mai bine de două ore, fără să-l conving eu. Pentru unii, acest rezultat ar fi atras altă reacţie. Eu, însă, n-am regretat nici o clipă discuţile acelea, cu un om special.
Am discutat despre efectele presei într-o societate dominată de manipulare, despre ziarul pe care-l citeşte dimineaţa, la prima oră, despre oamenii pe care i-a întâlnit pe parcursul vieţii şi mai ales despre cei care i-au rămas în suflet din diverse motive, mi-a mai povestit despre cum a ajuns să facă politică şi despre cum a devenit primar.

Continue reading

Editorial: Am învăţat că viaţa e un dar, dar şi un câmp… câmp de luptă!

Valentina Gheorghe – Melcea

Valentina Gheorghe Melcea

Pierdută printre prea multele mele idei, răvăşită de evenimentele care mi-au torturat sufletul în ultimul timp, am uitat să vă spun ceva ce mie însămi am refuzat să-mi spun, pentru că mi-era greu să recunosc: VIAŢA E UN CÂMP DE LUPTĂ!
Suntem saltimbancii unei scene, pe care ne ridicăm şi ne coboară unii, care nu au nimic în comun cu ideile noastre, cu naturaleţea sufletului nostru. Dar au marea virtute, dată de ei înşişi, de a ne urca sau de a ne coborî, uneori prin subterfugii, alteori brutal şi fără rost. Mai dureros este când urci de unul singur… Ultimii doi ani din viaţa mea au fost o lecţie continuă şi grea. Poate că tocmai de aceea, pot scrie, astăzi, despre urcuşuri şi coborâşuri, despre apogeu şi întristare, sau despre efort şi nepăsare. Dacă iubim, suntem arătaţi cu degetul, pentru că nimic nu e permis. Dacă muncim… ar fi mai bine să o facem în altă parte; dacă avem pasiuni, suntem nebuni; dacă trăim prin ceea ce facem, suntem demodaţi. Deci, nu mai poţi face nimic.! Şi bineînţeles, păcatul suprem ar fi să ieşi în evidenţă. Nu ai voie să fii frumos, nici deştept, nici să ai iniţiativă, nici demnitate. Ei bine, EMIGREZ!

Continue reading

Jurnal de suflet: Viaţa ca un amalgam

Valentina Gheorghe – Melcea

jurnal-de-suflet.jpg

De cele mai multe ori, ne izbim de lecţii de viaţă, din care ne-am dori să învăţăm ceva, fie şi pentru a ne asigura că nu vom repeta greşeala. De puţine ori, se întâmplă, însă, să învăţăm cu adevărat. Luăm decizii şi ne dorim să fie cele juste, cele cu adevărat potrivite, iar după un timp pavlovian, ne întoarcem cu remuşcare la ideea că era mai bine altfel…
N-am făcut această introducere întâmplător, ci în mod voit, pentru că-mi doresc să vă vorbesc despre lucrurile care mi-au măcinat sufletul în ultimele săptămâni şi care vreau, cu ocazia aceasta, a confesiunii publice, să mi se şteargă măcar din suflet, chiar dacă mintea mea refuză să le ierte. Din motive simple şi fără alte subterfugii ale minţii, am preferat în viaţă prietenia persoanelor de sex masculin, fără a exclude, însă, pe cea a femeilor, care, deşi nu e omniprezentă, există, dar la o scară vizibil mai mică. De ce? Pentru că discuţiile cu bărbaţii par mai sincere, mai realiste, mai concrete. Iar sfaturile la fel.

Continue reading

Pe ei, pe mama lor: Bun venit în România! Noi am inventat prostia…

Sebastian Bârgău

Înainte de a începe să scriu acest articol, aveam altceva în gând. Vroiam să critic modul de administrare a banilor folosit de aleşii noştri, să-mi exprim aceleaşi nemulţumiri, să scriu despre nesimţirea cu care fură guvernanţii noştri. Dar m-am răzgândit. Nu vreau să mai scriu despre ei. Pentru că-i bag în seamă prea mult şi pe ei nici măcar nu-i interesează că-mi bat eu gura. Vor fura în continuare, vor înşela în continuare, vor lua şpagă în continuare. Am realizat că nu pe ei trebuie să-i mai critic. Trebuie să-i critic pe cei care-i aleg. Şi aici mă includ şi pe mine.
Şi nu voi critica toate aspectele, ci doar unul. Prostia.

Continue reading

Idei creţe: Până când?

Denisa Lala

Vine primăvara. Vremea s-a încălzit, soarele străluceşte, păsărelele ciripesc… eu vroiam să scriu ceva frumos, dar nu reuşesc. În fiecare zi mă supără ceva sau cineva. Taxa de primă înmatriculare, creşterea preţurilor la produse şi servicii, nepăsarea “aleşilor neamului”, uneori nesimţirea acestora… V-am spus, motive se găsesc la tot pasul. Citeşte mai departe aici.

În aşteptarea Dragobetelui…

Prof. Ica Pop

Generoasă în sărbători, iarna nu se încheie odată cu tradiţionalele sărbători de iarna, ci îşi face simţită prezenţa prin afluenţa precipitaţiilor de tot felul, prin zilele geroase mângâiate de razele unui soare cu dinţi, sau prin vânturile puternice care nu mai contenesc, trezind nostalgia tuturor, după zilele calde şi însorite ale verii. Nu, nu vor veni curând aceste zile, sunt departe, departe… Aici aproape este luna februarie, cea mai scurtă lună a anului, dar cea mai friguroasă, însă nu lipsită de sărbători, tradiţii şi obiceiuri. În înţelepciunea omului de la ţară se ştie că în această lună corbul – acest Matusalem al păsărilor – îşi scoate puii. Coaja oului de corb, fiind foarte groasă, are nevoie de gerul zdravăn de afară pentru a o crăpa şi a putea ieşi puii.

valentin.jpg

Continue reading