Pe ei, pe mama lor: Bun venit în România! Noi am inventat prostia…

Sebastian Bârgău

Înainte de a începe să scriu acest articol, aveam altceva în gând. Vroiam să critic modul de administrare a banilor folosit de aleşii noştri, să-mi exprim aceleaşi nemulţumiri, să scriu despre nesimţirea cu care fură guvernanţii noştri. Dar m-am răzgândit. Nu vreau să mai scriu despre ei. Pentru că-i bag în seamă prea mult şi pe ei nici măcar nu-i interesează că-mi bat eu gura. Vor fura în continuare, vor înşela în continuare, vor lua şpagă în continuare. Am realizat că nu pe ei trebuie să-i mai critic. Trebuie să-i critic pe cei care-i aleg. Şi aici mă includ şi pe mine.
Şi nu voi critica toate aspectele, ci doar unul. Prostia.

Prostia care-i omniprezentă în zeci de forme printre noi. Prostia care ne împiedică să alegem ce-i mai bine pentru noi. Prostia care ne aduce la limita sărăciei. Voi fi dur, aşa ca şi până acum, în acest articol. Sunt convins că multora nu le va conveni şi mulţi mă vor înjura şi vor spune că nu-i adevărat. Dar, în sinea lor, vor recunoaşte că am dreptate şi vor strânge din dinţi în continuare…
Aşadar, să începem.
Un prim aspect care denotă prostia românului este rata. Rată, credit, împrumut sau cum vreţi să-i spuneţi. Rata este un prim criteriu al prostiei şi inconştienţei. Pentru că românul îşi face rate. Şi-i normal. Ratele există în toate ţările civilizate. Nu-ţi poţi permite un frigider, un televizor, un calculator cu banii jos, aşa că-l iei în rate. Asta nu înseamnă că eşti prost. Nu mă înţelegeţi greşit. E bine să îţi faci o rată când cumperi un obiect care chiar îţi trebuie şi pe care ţi-l permiţi. Prostia începe atunci când îţi faci o rată la un obiect când nu ţi-l permiţi. Prostia cea mai mare este atunci când îţi faci o rată pe care nu ţi-o poţi permite la un obiect care chiar nu-ţi trebuie. Citeam acum câteva zile despre sărmanii pensionari cărora li se opreşte pensia pentru că nu-şi pot permite să plătească ratele la televizoarele cumpărate prin credite cu buletinul. Şi-au făcut rate şi acum se plâng că nu le ajung banii. Nu-i compătimesc. E economie de piaţă, ai capacitatea de a gândi, nu te obligă nimeni să cumperi. Când nu-ţi permiţi, dar cumperi, nu te mai pot compătimi. Te plângi că n-ai bani de mâncare, dar îţi cumperi combină frigorifică de 20 de milioane. Te plângi că s-a scumpit curentul şi nu-ţi permiţi să plăteşti factura, dar îţi cumperi televizor LCD de 30 de milioane. Te plângi că s-a scumpit întreţinerea şi abia îţi mai ajung banii, dar îţi cumperi maşină de spălat cu bule, cu zeci de programe, cuptor cu microunde şi sistem audio. Te plângi că n-ai bani de rechizite pentru copii, dar dai 25 de milioane pe un laptop, doar pentru că are toată lumea şi nu vrei să pari sărac. Cine-i prostul aici? Guvernanţii care ne scumpesc viaţa zilnic sau tu, care nu-ţi ştii priorităţile în viaţă? Nu. Prost nu-i cine cere, prost e cine dă.
Al doilea aspect e cel legat de sistemul de votare românesc. Care-i destul de simplu. Se bazează pe vorba românilor: “Omul de rând vrea pâine şi circ pentru a fi fericit”. Nu aţi înţeles? Pâine şi circ. În zilele noastre, se traduce mici şi bere şi un concert în aer liber. Cu alte cuvinte, campanie electorală. Vine nea Gigel, bagă trei mici şi două beri de om, aduce trei formaţii moarte de foame şi şi-a câştigat electoratul. Electorat care, după ce votează un incompetent pus pe căpătuială, îşi face împrumut la bancă pentru a-şi cumpăra teslă. Să aiba cu ce-şi da…
Pentru că tot vorbeam de incompetenţi, hai să dăm şi nişte exemple. Să facem chiar o comparaţie.
Nicolae Schiau şi Mircia Muntean. Schiau e un primar obscur, care se poate lăuda doar cu faptul că a pus câţiva stâlpi de iluminat în câteva cartiere. Muntean e un primar care gafează mai mult decât semianalfabetul de Marean “Almanahe” Vanghelie, dar care ştie să se facă remarcat.
Nea Mircică şi-a tras câteva recompense, a uitat să spună cât au costat sensurile giratorii, vrea să facă o fântână de 92 de miliarde de lei, dar reuşeşte cu greu să se facă înţeles. Dar face. Şi se vede. Pe când Schiau se plimbă cu Uscat la conferinţe de presă referitoare la viitorul multiubitei echipe de fotbal a Hunedoarei care mai are un pic şi i se face divizie specială. Unde va juca meciuri cu echipe ca Avântul Prăbuşirea şi FC Satu de Jos.
În schimb, organizează sărbători. Mici, bere, Băsescu, spectacole ieftine. Vine românu’ şi mănâncă, bea, cască gura, comentează cu vecinii şi pleacă acasă, unde-i zice nevestei “Ăsta ne-a dat spectacol, îl votăm”. Şi uite aşa iese primar un fost şomer care a început să trăiască bine de cand s-a vazut ales al comunităţii.
Concluzia e că nu trebuie să dăm tot timpul vina pe guvernanţi. Fură, înşeală, iau şpagă. Ştim asta.
Dar cine-i pune acolo?
Noi.
Şi tot noi ne plângem.
Dar nu se uită nimeni în ograda proprie, să vadă că problema începe de jos, nu de sus…
Pentru că-i mai simplu să dai vina pe cei pe care i-ai ales decât să dai vina pe tine, că i-ai ales.
Corect?